Cine a avut aşa ceva când era mic?

Trebuie să recunosc frumos că ...eu nu! Ce-mi mai rămâne de făcut?!? Şi mai trebuie să spun că aveam pe palierul blocului, atunci când stăteam în Iancului-Pantelimon, două gemene ale căror părinţi aveau destui bani şi erau plimbaţi prin Germania bine, încât veneau cu idei trăznite de amenajare a camerei celor două fetiţe. Aşa se face că atunci am văzut pentru prima oară cum e o cameră aranjată mai...altfel. Aveau steluţe pe pereţi - lucru nemaivăzut pe vremea lui Ceauşescu, veioze cu becuri colorate şi multe "chestii" care atârnau din tavan, creând astfel o atmosferă de vis. Priveam cu jind la cameră lor, însă atunci când ieşeam din apartament şi ajungeam la mine în cameră, tot mai frumos mi se părea la mine decât oriunde în altă parte. Probabil pentru că ai mei au avut întotdeauna grijă să mă facă să mă simţ acasă, atât pe mine cât şi pe surioară mea. Anii au trecut, lucrurile s-au schimbat, am crescut şi acum visăm la propria noastră cameră pentru copilul ce va să vină....

PS. Mie personal îmi place a cincea şi a şasea imagine. Bine....şi ultima. ;))